Caruselul iluziilor

Caruselul iluziilor

Caruselul Iluziilor, Felipe Benitez Reyes Caruselul Iluziilor (în spaniolă cu titlul de – Mercado de espejismos – apărută în 2007) a fost tradusă la noi în 2010 la Editura RAO de către Adriana Steriopol.

Felipe Benítez Reyes face parte din acea categorie de romancieri, mai rari, (sau cum rar îi mai găsesc eu) ale căror cărți devin cu succes și cu ușurință, obsesii / fixații (iar ăsta e un lucru bun pentru că așa se naște uneori entuziasmul cel mai sincer pentru cărți). Alți doi astfel de autori sunt de exemplu cei doi Murakami, Ryu și Haruki.

Este o carte în care naratorul e singurul prieten al cititorului, singurul care nu-i ascunde nimic, pe când toți ceilalți fac parte din mașinăria realității (și a fabulațiilor reale), care transformă gândirea într-un proces la care ar trebui să mai medităm din când în când pentru că, după cum concluzionează Jacob (personajul principal, naratorul), nu putem avea încredere nici măcar în propriile minți, nici în realitate, nici măcar în momentul în care ni se pare că am ajuns la un adevăr. Totul este haos și imaginație.

Pentru că, în fond, este inutilă toată această chestiune care se sprijină pe o întrebare greșită: ”Ce este adevărul?” Întrebarea cu sens practic ar fi alta: ”De ce se presupune că adevărul trebuie să fie în mod obligatoriu adevărat?” Să respectăm, nu știu cum să spun, chemările confreriei impostorilor, să ascultăm cântările exaltate de la procesiunile celor care delirează, să acceptăm extazul organizatoric al lucrurilor imposibile… În afară de asta, să ne imaginăm următorul interogatoriu:
– Ce suntem?
– Gândirea noastră.
– Ce este gândirea noastră?
– Ceea ce suntem și ceea ce nu suntem.
– Ce suntem și ce nu suntem?
Ceea ce decide gândirea noastră.
(…) Nu știu. Venim dintr-un neam foarte îndepărtat: al celor care vedem invizibilul, al celor care auzim inaudibilul și al celor care atingem impalpabilul… Și, în plus, care povestim totul. Suntem aici ca să ne imaginăm și de aceea suntem bolnavi. (…) Într-o zi, s-a născut înăuntrul meu Jacob, cel care a urcat scara, asociatul meu din caruselul iluziilor fabuloase, cel care îmi șoptește. Și eu ce fac, doamnelor și domnilor? Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, ce mă fac eu cu mine? (p.438-439)

Citatul de mai sus este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos rezumat al cărții, cu adăugarea că o altă răfuială importantă este și cea cu realitatea. Naratorul e un personaj cu bun simț și de bună credință, pus într-un joc care nu depinde absolut deloc de el, însă acest joc devine obsesie, intră în horă doar pentru a înțelege jocul în care a fost plantat, pentru că înțelegerea lui sfârșește prin a deveni obsesie, obsesia unui om cu mult bun simț.

Exemplare disponibile

Din pacate aceasta carte nu este disponibila momentan :(