Darul lui Humboldt-Vol I

Darul lui Humboldt-Vol I

„Când juriul Nobel şi-a anunţat decizia, iar presa m-a asaltat (înspăimântător fenomen!) întrebându-mă cum mă simt în postura de câştigător al Premiului Nobel, am spus: copilul din mine (căci, în ciuda aparenţelor, există în mine un copil) s-a bucurat, în timp ce adultul a rămas sceptic. Seara asta îi aparţine în întregime copilului. Duminică voi avea de spus mai multe lucruri serioase de la tribună. Duminica e ziua cea mai potrivită pentru cugetări sumbre, însă această seară de vineri şi-o revendică, pe drept, copilul."
Saul Bellow, la decernarea Premiului Nobel, 1976
„Lecţia lui Humboldt devine una abstract-parabolică, mulându-se pe ideea de artă autentică, absolută, eliberată de constrângerile oricărei materialităţi. Indiferent de opţiunile sale estetice accidentale, Citrine (un fel de erou iniţiatic în roman) nu poate rata, pe termen lung, acest adevăr ultim."
Codrin Liviu Cuţitaru

Exemplare disponibile

Din pacate aceasta carte nu este disponibila momentan :(