Nascut a doua oara, din tata psihanalist

Nascut a doua oara, din tata psihanalist

Cine doreşte să se înţeleagă mai bine, să-şi realizeze posibilităţile la un nivel cât mai înalt va găsi în romanele "Psy" tot atâtea incitaţii.Roman al unei psihanalize, Născut a doua oară, din tată psihanalist este povestea unui om obişnuit care se re-descoperă pe sine într-o fascinantă aventură a tăcerilor şi cuvintelor ce rostesc o devenire.În 1969, Haddad avea 29 de ani, era evreu tunisian şi inginer agronom. Căsătorit, tată a trei copii. Dar tot în 1969, îl întâlneşte pe Lacan: întâlnire providenţială determinată de dorinţa unei analize – experienţă care îl va metamorfoza definitiv. Căci Lacan, personaj controversat al istoriei psihanalizei, imposibil de încadrat în tipare, întreţine o relaţie aparte cu pacienţii săi, pentru care, aşa cum singur o spune, face "totul". Mărturia lui Haddad – "această povestire este un omagiu adus psihanalistului care a fost Jacques Lacan" – îşi are izvorul în dragostea autentică pentru omul care a fost "promotor al unei experienţe intelectuale unice, autentice, în care îţi jucai viaţa, uneori chiar cu riscul de a muri".Joc şi luptă, iubire şi ură, eşecuri şi izbânzi, toate devenite amintire caldă, luminoasă a celui metamorfozat în sine însuşi, psihanalistul Gérard Haddad.

Exemplare disponibile

Din pacate aceasta carte nu este disponibila momentan :(