Mâna din vis

Mâna din vis

Detalii
„De data asta, Sarah era conştientă că visa şi îşi impuse să nu aibă nici cel mai mic motiv de teamă ori de reţinere. Trebuia să îşi învingă spaimele odată şi-odată, ca să vadă ce se întâmplă mai departe în visul ei. Parcă nici apariţia mâinii n-o mai percepea ca pe ceva înfricoşător. Tânăra era calmă, relaxată şi încerca să-şi păstreze controlul cât mai bine. Mâna coborî încet, până ce ajunse deasupra capului ei, apoi rămase câteva secunde bune suspendată în aer. Fata răsuflă adânc şi aşteptă, fără să ştie prea bine ce anume. Încet-încet, mâna coborî, cu mare grijă - de parcă ar fi fost conştientă de zbuciumul lăuntric al tinerei -, şi îi atinse uşor creştetul capului. Fusese mai mult o senzaţie decât o atingere propriu-zisă. Deodată, o lumină albă şi transparentă invadă camera cea întunecată. Era mai degrabă un fascicul cald şi luminos, care-i transmisese lui Sarah un sentiment profund de linişte interioară. Cu cât lumina se intensifica, cu atât pereţii camerei se dilatau, până când dispărură cu totul. Ceva mai târziu, fata se trezi întinsă pe podeaua propriei locuinţe cumpărată de părinţi. Respiră adânc, ridicându-se în capul oaselor, şi încercă să îşi aducă aminte cum ajunsese acolo. Doar se culcase în pat. Poate că m-am înşelat, se gândi ea, total năucită de întâmplarea pe care nu şi-o explica în niciun fel. E posibil ca nici măcar să nu fi visat...“

Romanul de dragoste al Ellei Cold este plin de mister şi suspans, fiind pe placul unui public larg, de la tineri până la cei mai în vârstă. Ritmul scrierii este alert şi captivant totodată, dialogul personajelor fiind preponderent pe întreg cuprinsul cărţii, ceea ce face lectura cu atât mai pasionantă. Deşi nu este o carte cu tentă erotică, sexualitatea n-a fost omisă, dar dragostea îşi pune amprenta pe partidele de amor frumos şi incitant descrise de către Cold: fără prejudecăţi, totuşi cu delicateţe şi senzualitate. Datorită succesului de care s-a bucurat această carte, care a fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională, autoarea a scris şi un al doilea volum, intitulat „Dimensiuni paralele“, la fel de apreciat peste hotare. Ambele au fost traduse şi adaptate de către Editura NAŢIONAL, la momentul actual aflându-se la ediţia a II-a.

Exemplare disponibile

Din pacate aceasta carte nu este disponibila momentan :(